urmând tradiția eseului din secolul al XVIII-lea exemplificat de proza elegantă, ușor plină de umor a lui Joseph Addison și Oliver Goldsmith, Irving a creat nuvele și schițe îndrăgite și adesea satirice. În cea mai apreciată lucrare a sa, Cartea de schițe a lui Geoffrey Crayon, Gent. (1819-20), el a împletit elemente de MIT și folclor în narațiuni, cum ar fi „Rip Van Winkle” și „legenda Sleepy Hollow”, care au obținut un statut clasic aproape imediat. Deși Irving a fost, de asemenea, renumit în timpul vieții sale pentru munca sa extinsă în istorie și biografie, prin nuvelele sale a influențat cel mai puternic scrierea americană în generațiile următoare și a introdus o serie de imagini și arhetipuri acum familiare în corpul literaturii naționale.Irving s-a născut și a crescut în New York, fiind cel mai mic dintre cei unsprezece copii ai unei familii prospere de negustori. Un student visător și ineficient, el s-a ucenicizat într-un birou de avocatură, mai degrabă decât să-și urmeze frații mai mari la Colegiul Columbia din apropiere. În timpul liber, a citit avid și a rătăcit când a putut în valea râului Hudson, o zonă plină de folclor și legendă locală care ar servi drept inspirație pentru scrierile sale ulterioare.
în vârstă de nouăsprezece ani, Irving a început să contribuie cu scrisori satirice sub pseudonimul Jonathan Oldstyle la un ziar deținut de fratele său Peter. Prima sa carte, Salmagundi; sau, capriciile și opiniile lui Launcelot Langstaff, Esq., și alții (1807-08), a fost o colaborare cu un alt frate, William, și prietenul lor James Kirke Paulding. Această colecție extrem de populară de piese scurte a distrat viața politică, socială și culturală a orașului. Irving s-a bucurat de un al doilea succes în 1809 cu o istorie a New York-ului, de la începutul lumii până la sfârșitul dinastiei Olandeze, o relatare comică, deliberat inexactă, a colonizării olandeze din New York, povestită de fictivul Diedrich Knickerbocker, un olandez-american agitat și colorat. Viața sa socială lipsită de griji și succesele literare au fost umbrite în acest moment, totuși, de moartea logodnicei sale, Matilda Hoffmann, iar în următorii câțiva ani s-a zbătut, oscilând între o carieră juridică, mercantilă și editorială. În 1815 s-a mutat în Anglia pentru a lucra în filiala eșuată din Liverpool a afacerii familiale import-export. În termen de trei ani, compania a fost falimentată și, găsindu-se la vârsta de treizeci și cinci de ani fără mijloace de sprijin, Irving a decis că își va câștiga existența scriind. A început să înregistreze impresiile, gândurile și descrierile care, lustruite și repolizate în maniera sa meticuloasă, au devenit piesele care alcătuiesc cartea de schițe. Volumul a fost scos sub pseudonimul lui Geoffrey Crayon, care se presupune că era un american bun în Marea Britanie în prima sa călătorie în străinătate.
cartea de schițe cuprinde aproximativ treizeci de părți: aproximativ jumătate schițe englezești, patru reminiscențe generale de călătorie, șase eseuri literare, două descrieri ale indianului American, trei piese esențial neclasificabile și trei nuvele: „Rip Van Winkle”, „Legenda Sleepy Hollow” și ” mirele Spectre.”Deși numai ultima poveste numită este stabilită în Germania, toate cele trei povești se bazează pe legendele acelei țări. Cartea a fost publicată aproape concomitent în Statele Unite și Anglia pentru a scăpa de pirateria la care operele literare erau vulnerabile în fața legilor internaționale privind drepturile de autor, o mișcare vicleană pe care mulți autori ulteriori au copiat-o. Natura diversă a cărții de schițe a fost o inovație care a atras o gamă largă de cititori; lucrarea a primit o mare atenție și s-a vândut rapid, iar Irving s-a trezit prima celebritate literară internațională a Americii. În plus, profiturile considerabile ale cărții i-au permis lui Irving să se dedice cu normă întreagă scrisului.rămânând în străinătate mai mult de un deceniu după apariția cărții de schițe, Irving a scris constant, valorificând succesul său internațional cu două colecții ulterioare de povești și schițe care au apărut și sub numele de Geoffrey Crayon. Bracebridge Hall; sau, umoriștii: Un amestec (1822) se concentrează vag în jurul unui clan englez fictiv pe care Irving îl introdusese în mai multe dintre piesele cărții de schițe. Bracebridge Hall descrie în continuare manierele, obiceiurile și obiceiurile lor și interpune mai multe nuvele fără legătură, inclusiv „studentul din Salamanca” și „The Stout Gentleman.”Tales of A Traveller (1824) constă în întregime din nuvele aranjate în patru categorii: povești europene, povești despre viața literară londoneză, relatări despre bandiți italieni și narațiuni ale alter-ego-ului lui Irving, Diedrich Knickerbocker. Cele mai durabile dintre acestea, potrivit multor critici, sunt „studentul German”, pe care unii îl consideră un exemplu timpuriu semnificativ de ficțiune supranaturală, și „diavolul și Tom Walker”, o poveste Yankee care, la fel ca „Rip Van Winkle”, se bazează pe MIT și legendă pentru personaje și incidente. După 1824, Irving și-a îndreptat din ce în ce mai mult atenția de la ficțiune și scriere descriptivă către istorie și biografie. A trăit câțiva ani în Spania, servind ca atașat diplomatic la legația americană în timp ce scria o viață de Cristofor Columb și o istorie a Granada. În această perioadă a început, de asemenea, să adune materiale pentru Alhambra (1832), o colecție vibrant de romantică de schițe și povești centrate în jurul palatului Maur din Granada.
Irving a fost secretar al ambasadei americane din Londra din 1829 până în 1832, când s-a întors în Statele Unite. După ce a primit distincții calde din partea comunităților literare și academice, a pornit într-un tur al părții accidentate de vest a țării, care l-a dus până în Oklahoma. Expediția a dus la trei cărți despre regiune, în special un tur pe Prairies (1835), care le-a oferit esticilor prima descriere a vieții în vest de către un cunoscut autor. Irving s-a stabilit în cele din urmă lângă Tarrytown, New York, la o mică moșie de pe râul Hudson, pe care a numit-o Sunnyside. În afară de patru ani la Madrid și Barcelona, pe care i-a petrecut ca ministru al președintelui John Tyler în Spania, Irving a locuit acolo tot restul vieții. Printre lucrările notabile din ultimii săi ani se numără o biografie extinsă a lui George Washington, la care Irving a lucrat hotărât, în ciuda sănătății, de la începutul anilor 1850 până cu câteva luni înainte de moartea sa în 1859.
cartea de schițe a determinat primul răspuns critic pe scară largă la scrierile lui Irving. Recenzorii din Statele Unite au fost, în general, încântați de munca fiului lor nativ și chiar criticii englezi, în mod normal ostili în acea epocă autorilor americani, au acordat cărții o notă în general favorabilă—dacă este oarecum condescendentă—. Printre piesele selectate pentru laudă în primele recenzii s-au numărat cel mai frecvent cele trei nuvele, în special „Rip Van Winkle.”Criticii au găsit stilul lui Irving plăcut elegant, fin și plin de umor, deși unii, inclusiv Richard Henry Dana, au perceput o lipsă de conținut intelectual sub suprafața decorativă. Dana a observat, de asemenea, că, adoptând personajul autor al lui Geoffrey Crayon—cu stilul său de proză modelat după eseiștii din secolul al XVIII-lea—Irving a pierdut robustețea, culoarea ridicată și vigoarea comică a încarnărilor sale anterioare ca Jonathan Oldstyle, Launcelot Langstaff, și Diedrich Knickerbocker, observație care a fost reluată de criticii de mai târziu. Lucrările ulterioare „Crayon”, cum ar fi Bracebridge Hall, poveștile unui călător și Alhambra, deși în general apreciate pentru stilul lor de proză, au avut tendința de a provoca plângeri precum cea a autorului irlandez Maria Edgeworth că ” manopera depășește lucrarea.”cu toate acestea, începând cu anii 1950, criticii au început să exploreze inovațiile tehnice și tematice din nuvelele lui Irving. Acestea includ integrarea folclorului, mitului și fabulei în ficțiunea narativă; setarea și peisajul ca o reflectare a temei și a dispoziției; expresia supranaturalului și utilizarea elementelor gotice în unele povești; și tensiunea dintre imaginație și creativitate versus materialism și productivitate în America secolului al XIX-lea. Mulți critici au citit somnul de douăzeci de ani al lui Rip ca o respingere a valorilor capitaliste ale societății sale-personificată feroce de vicleana Dame Van Winkle—și o îmbrățișare a lumii imaginației. Ichabod Crane, de asemenea, a fost privit de critici precum Robert Bone ca reprezentând artistul-intelectual proscris în societatea americană, deși a fost considerat, dimpotrivă, ca o caricatură a puritanului Yankee Puritan, un tip pe care Irving l-a folosit în mod regulat în scrierile sale satirice timpurii.
astăzi, mulți critici sunt de acord cu afirmația lui Fred Lewis Pattee că „nuvela Americană a început în 1819 cu Washington Irving. Comentatorii sunt de acord, în plus, că în „Rip Van Winkle” și „The Legend of Sleepy Hollow”, Irving a stabilit un standard artistic și un model pentru generațiile următoare de scriitori americani de nuvele. După cum a scris George Snell: „este foarte posibil să spunem că Irving a modelat inconștient un curent principal în ficțiunea Americană, oricare ar fi relativa neimportanță a propriei sale opere.”În atenția lor continuă la cele mai bune ficțiuni ale lui Irving, criticii afirmă că, deși o mare parte din semnificația lui Irving aparține în mod corespunzător istoriei literare, povești precum” Rip Van Winkle „și” legenda Sleepy Hollow ” aparțin artei literare.